Cum gestionezi riscurile de prăbușire necontrolată

Demolarea unei clădiri nu înseamnă doar a dărâma ziduri cu un utilaj puternic. Este un proces tehnic, etapizat și, mai presus de toate, cu un grad mare de risc. Printre cele mai grave pericole se numără prăbușirea necontrolată a unor elemente de construcție – un perete, un planșeu, o grindă sau chiar întreaga structură, dacă lucrurile sunt făcute greșit.

În România, din păcate, s-au înregistrat numeroase accidente pe șantiere de demolare, multe cauzate de lipsa unei planificări serioase sau a unei evaluări tehnice prealabile. Problema apare frecvent în cazul clădirilor vechi, cu structuri nesigure, sau acolo unde se lucrează fără diriginte de șantier sau fără autorizație.

Acest articol este un ghid practic pentru gestionarea riscurilor de prăbușire. Îți arătăm ce prevede legislația românească, ce măsuri tehnice trebuie luate, cine are responsabilitatea legală și ce faci dacă apare un pericol real. Nu e vorba doar de reguli — e vorba de protejarea oamenilor, a vecinătăților și a proiectului tău.

Ce spune legislația românească despre riscurile la demolare

În România, responsabilitatea pentru siguranța în șantier este reglementată clar prin mai multe acte normative. Două dintre cele mai importante sunt:

• Legea nr. 319/2006 privind securitatea și sănătatea în muncă;

• HG nr. 300/2006, care stabilește cerințele minime de securitate pe șantierele temporare sau mobile.

Conform acestor acte, orice demolare trebuie precedată de o evaluare a riscurilor, inclusiv cele legate de stabilitatea clădirii. Dacă această etapă este omisă, riscul de prăbușire necontrolată crește exponențial — iar răspunderea legală este directă și clară.

Cine răspunde legal?

• Antreprenorul/firma de demolare, dacă lucrează în regie proprie;

• Beneficiarul lucrării, dacă angajează muncitori fără firmă autorizată;

• Dirigintele de șantier, pentru lipsa controlului tehnic de calitate;

• Proiectantul sau expertul tehnic, dacă planul de demolare e incomplet sau greșit.

În cazul unui accident, Garda de Mediu, Inspectoratul de Stat în Construcții (ISC), ITM-ul și chiar Parchetul pot deschide investigații. Amenda nu e singura problemă – în cazuri grave, se poate ajunge la dosare penale pentru neglijență sau punerea în pericol a vieții.

Când ai nevoie de expertiză tehnică?

Conform Legii 50/1991 privind autorizarea lucrărilor de construcții:

• demolarea unei clădiri vechi sau afectate de cutremure necesită expertiză tehnică atestată;

• autorizația de demolare se obține doar în baza acestei expertize, însoțită de aviz ISC (dacă este cazul).

Așadar, riscul de prăbușire nu este doar o posibilitate tehnică — este o problemă legală reală. Dacă nu respecți procedura, ai totul de pierdut: proiectul, banii și, în cel mai rău caz, vieți omenești.

Cum identifici riscurile de prăbușire înainte de începerea lucrărilor

Una dintre cele mai importante etape din pregătirea unei demolări este evaluarea stării clădirii înainte de începerea efectivă a lucrărilor. E ca și cum ai merge la medic înainte de o operație — nu poți tăia la întâmplare, fără să știi ce riști. În cazul demolărilor, o simplă neatenție poate duce la prăbușiri în lanț, mai ales în clădiri vechi sau cu intervenții structurale necunoscute.

Ce presupune această evaluare?

În primul rând, trebuie să implici un expert tehnic atestat care cunoaște legislația românească (în special normativul P100 privind evaluarea seismică) și poate evalua corect:

• starea elementelor structurale (grinzi, stâlpi, planșee, fundații);

• gradul de uzură și vechimea construcției;

• eventualele intervenții anterioare: tăieturi în pereți portanți, consolidări improvizate;

• materialele din care este construită clădirea: BCA, cărămidă, beton, lemn etc.

Pentru o casă din paiantă, riscul este foarte diferit față de o hală industrială din beton prefabricat. Un perete din cărămidă fisurată poate cădea singur, în timp ce un planșeu greu, de beton, se poate lăsa lent — dar atunci când o face, nu mai ai timp de reacție.

Ce documente se întocmesc?

Pe lângă observațiile vizuale și măsurători, expertul va redacta:

• un raport de expertiză tehnică cu concluzii clare privind riscurile de prăbușire;

• un plan de intervenție care va indica zonele ce trebuie sprijinite, ordinea demolării, măsurile de siguranță recomandate;

• eventual, dacă e vorba de o lucrare mai mare, se va face și o evaluare a impactului asupra vecinătăților, mai ales în zonele urbane dense.

Aceste documente sunt esențiale nu doar pentru siguranța lucrării, ci și pentru obținerea autorizației de demolare de la primărie. În unele cazuri, Inspectoratul de Stat în Construcții sau APM solicită explicit această expertiză, mai ales dacă demolarea se face în zone cu istoric seismic sau clădiri de patrimoniu.

De ce este importantă trasabilitatea?

O greșeală frecventă pe șantierele mici este „neoficializarea” evaluării. Beneficiarul merge cu un prieten inginer, se uită împreună la clădire, și consideră că „merge demolat fără probleme”. Dar dacă ceva nu merge bine — o fisură, o prăbușire, un accident — lipsa unui document oficial îți anulează orice apărare legală.

În schimb, dacă ai o evaluare oficială, cu parafa unui expert și cu măsuri aplicate conform planului, poți demonstra că ai lucrat cu responsabilitate și că ai respectat legea.

Metode tehnice de prevenire a prăbușirilor

O demolare sigură nu este o chestiune de noroc sau experiență intuitivă — este rezultatul unui set de decizii tehnice clare, aplicate cu disciplină. După evaluarea stării clădirii, urmează pasul critic: alegerea metodei de demolare și a măsurilor tehnice care să prevină prăbușiri necontrolate. Totul trebuie gândit în funcție de structura clădirii, amplasament, echipamente disponibile și vecinătăți.

1. Etapizarea demolării – regula de aur

Demolarea se face întotdeauna secvențial, urmând o logică structurală care reduce riscul de colaps:

• De sus în jos – nu se demolează întâi parterul înainte de a fi îndepărtat acoperișul și etajele;

• Dinspre periferie spre interior, mai ales la hale sau clădiri cu deschideri mari, pentru a evita ca resturile să lovească necontrolat structura rămasă;

• În cazul clădirilor cu mai multe corpuri, se separă structurile înainte de începerea lucrărilor, pentru a evita efectul domino.

Acest tip de planificare se face cu sprijinul unui diriginte de șantier sau proiectant de specialitate și se include într-un proiect tehnic de demolare, obligatoriu pentru lucrările autorizate.

2. Sprijiniri temporare și consolidări provizorii

În multe cazuri, înainte de a demola, trebuie mai întâi să consolidezi temporar anumite elemente. Poate părea paradoxal — dar este esențial.

Metode de sprijinire frecvent folosite în România:

• popi metalici reglabil, folosiți pentru susținerea planșeelor instabile;

• schele de protecție montate în jurul fațadelor care se pot desprinde;

• contravântuiri din lemn sau oțel, mai ales pentru ziduri lungi din cărămidă;

• sisteme de ancorare între elemente structurale pentru a împiedica deplasarea bruscă.

Acestea se folosesc frecvent în demolările urbane — spre exemplu, în centre istorice precum Cluj-Napoca, Brașov sau București, unde clădirile vechi din cărămidă se află lipite de imobile locuite.

3. Alegerea corectă a utilajelor și metodelor

Tipul de echipament ales poate face diferența dintre o lucrare sigură și una haotică. Nu orice excavator e bun pentru orice clădire, iar „a da cu cupa” fără plan e o rețetă pentru dezastre.

Câteva metode profesionale:

• Braț lung (high reach excavator) – ideal pentru clădiri înalte, deoarece permite lucrul de sus în jos fără a destabiliza baza;

• Tăiere cu fir diamantat – pentru beton armat sau demolări controlate în zone urbane dense;

• Demolarea cu roboți telecomandați, folosită tot mai frecvent în România, mai ales în hale industriale sau spații interioare;

• Demontarea manuală secvențială – necesară acolo unde utilajele nu pot pătrunde sau riscul e foarte mare.

Evitată complet trebuie să fie metoda „cu impuls” – adică forțarea cu lama buldozerului sau ciocanul hidraulic fără sprijinire prealabilă. Această abordare este în continuare folosită în unele zone rurale, dar în orașe poate duce la accidente grave sau sancțiuni drastice din partea ISC sau ITM.

4. Controlul vibrațiilor și al propagării fisurilor

Un alt risc ignorat des în practică este transmiterea vibrațiilor către structuri adiacente. Dacă demolarea implică ciocane hidraulice sau alte metode agresive, e obligatoriu să:

• se monteze senzori de vibrații (în special în zonele urbane dense);

• se evite lucrul simultan în mai multe zone ale clădirii;

• se monitorizeze periodic fisurile existente (inclusiv la clădirile vecine) prin fise tehnice și fotografii.

Toate aceste măsuri ajută nu doar la prevenirea prăbușirilor, ci și la evitarea litigiilor cu vecinii — care pot cere despăgubiri dacă dovedesc că structura lor a fost afectată.

Protejarea echipei și a vecinătăților în timpul demolării

Oricât de bine ai planifica o demolare, dacă nu îți protejezi oamenii și mediul în care lucrezi, te expui unor riscuri juridice și umane majore. În România, aceste riscuri nu sunt doar teoretice — există cazuri reale de muncitori accidentați, pietoni răniți sau clădiri vecine afectate din lipsă de măsuri minime de siguranță.

Siguranța echipei: echipamente, instruire, delimitare

Fiecare muncitor de pe un șantier de demolare trebuie să aibă:

• Echipament individual de protecție (EIP): cască, bocanci cu vârf metalic, vestă reflectorizantă, ochelari, mănuși și uneori hamuri dacă se lucrează la înălțime;

• Instruire specifică pentru activități de demolare – nu toți muncitorii generaliști știu să recunoască un perete instabil sau să lucreze sub o structură suspendată;

• Acces limitat în zona de risc – echipele trebuie organizate clar: cine intră, unde lucrează, cât stă. Nu se lucrează niciodată fără supraveghere.

Pe șantierele mici din România, aceste măsuri sunt adesea ignorate, mai ales în regim de „autodemolare”. Însă, potrivit legii, chiar și o echipă informală implică responsabilitate penală dacă are loc un accident.

Delimitarea zonei de lucru

Zona de demolare trebuie clar separată de spațiul public și vecinătăți:

• Se montează panouri de protecție sau garduri metalice;

• Se instalează plase de protecție (mai ales în demolări parțiale, unde resturi pot cădea);

• Se semnalizează vizibil zona cu benzi de avertizare, indicatoare, panouri care atenționează pietonii și șoferii.

Dacă demolarea are loc într-o zonă circulată (ex: centru istoric, lângă o școală, lângă o parcare), este obligatoriu să:

• obții aviz de la Poliția Rutieră dacă afectezi traficul;

• stabilești orele de lucru și rutele de acces pentru utilaje;

• colaborezi cu Primăria sau Poliția Locală pentru informarea vecinilor.

Protecția clădirilor și spațiilor din jur

Prăbușirea necontrolată nu se oprește la limita proprietății. Tocmai de aceea, înainte de începerea lucrărilor trebuie să:

• evaluezi starea clădirilor vecine și să păstrezi dovezi (fotografii, proces-verbal, expertiză) care să ateste că nu au fost afectate anterior;

• folosești sisteme de amortizare a impactului sau perne de protecție, mai ales dacă există pericol de lovire accidentală;

• amplasezi containere sau plase de reținere a molozului acolo unde resturile pot cădea în stradă.

În cazul în care o clădire vecină este afectată (fisuri, căderi de tencuială, dislocări), vecinul te poate acționa în instanță. Așadar, nu e doar o chestiune de bune practici, ci de asumare juridică.

Plan de urgență și reacție rapidă

Demolarea implică incertitudini. Chiar dacă ai evaluat bine totul, pot apărea evenimente neprevăzute:

• un perete care se mișcă brusc;

• o scurgere de gaz ascunsă în zid;

• o pană de curent care oprește utilajele.

Pentru aceste situații trebuie să existe un plan de urgență:

• toată echipa trebuie să știe procedura de evacuare;

• se desemnează un responsabil cu oprirea lucrărilor;

• trebuie să ai la îndemână stingătoare, trusă de prim-ajutor și numerele autorităților (112, ISU, ISC).

Ce faci dacă apare un pericol iminent de prăbușire?

Oricât de bine ai planifica o demolare, există momente în care situația scapă de sub control. Un perete care începe să se încline, o crăpătură nou apărută, un sunet de torsiune în grinzi sau chiar vibrații neobișnuite — toate pot fi semnele unui colaps iminent. În astfel de cazuri, nu mai este timp pentru consultări lungi sau discuții – e momentul acțiunii rapide și ferme.

1. Oprește imediat lucrările

Primul și cel mai important pas este oprirea imediată a tuturor lucrărilor în zona afectată. Nu se continuă cu „încă un perete” sau „mai dă-i o cupă” – aceste decizii de moment pot avea consecințe fatale.

Ordonă evacuarea:

• Toți muncitorii trebuie să se îndepărteze de zona de risc;

• Se blochează accesul în zonă cu bariere fizice și benzi de semnalizare;

• Utilajele se opresc, iar operatorii rămân în standby.

Pe șantierele profesionale, această măsură este automatizată: există semnale sonore și vizuale pentru oprirea urgentă a activităților.

2. Evaluează din nou situația

După evacuare, e nevoie de o evaluare rapidă, dar atentă. Dacă ai deja un diriginte de șantier, un proiectant sau un expert în echipă, ei sunt cei care trebuie să decidă următorii pași.

În funcție de gravitate, se poate decide:

• relocarea unor sprijiniri temporare;

• modificarea secvenței de demolare;

• chemarea unui expert suplimentar pentru o a doua opinie;

• în cazuri grave, revizuirea întregului proiect de demolare.

Dacă riscul persistă și nu poate fi controlat imediat, lucrările rămân suspendate.

3. Notifică autoritățile

În cazul în care există un pericol real pentru oameni, clădiri vecine sau domeniul public, ești obligat prin lege să anunți:

• Inspectoratul de Stat în Construcții (ISC) – dacă lucrarea este autorizată;

• Primăria locală – în cazul în care zona afectată este aproape de drumuri, clădiri publice sau vecini;

• Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) – dacă există risc de incendiu, prăbușire sau alt pericol major.

Aceste autorități pot dispune măsuri suplimentare, inclusiv oprirea lucrărilor până la stabilizarea completă a clădirii sau relocarea locuitorilor din imobilele vecine.

4. Documentează totul

Este esențial ca toate semnele pericolului, deciziile luate și măsurile aplicate să fie documentate clar:

• fotografii detaliate ale zonei afectate;

• proces-verbal de întrerupere a lucrărilor;

• nota tehnică a expertului sau dirigintele de șantier;

• eventuale e-mailuri sau notificări oficiale transmise autorităților.

Acest dosar este vital în cazul unei inspecții, a unui control sau – în cel mai rău caz – a unui litigiu.

5. Nu relua lucrările până la rezolvare

Lucrările nu se reiau „pe proprie răspundere”. Aceste decizii trebuie asumate tehnic, semnate de persoane autorizate (inginer structurist, diriginte de șantier, proiectant) și, uneori, reconfirmate de ISC.

Reluarea lucrului fără aceste aprobări poate atrage:

• amenzi între 20.000 și 40.000 lei;

• răspundere penală dacă are loc un accident;

• pierderea autorizației de construire și blocarea proiectului.

Concluzie

Gestionarea riscurilor de prăbușire în timpul demolării nu este opțională – este esențială. Fiecare clădire ascunde un anumit grad de instabilitate, iar diferența dintre o lucrare reușită și un accident grav stă în pregătirea tehnică și disciplina pe șantier.

În România, legea e clară: trebuie să ai expertiză, plan de demolare, echipă protejată și un control constant al structurii pe parcursul lucrărilor. Iar atunci când ceva nu merge cum te-ai așteptat, oprirea lucrului și apelarea la specialiști poate salva vieți și proiecte.

Nu te baza pe noroc. Fă-ți temele, lucrează cu oameni competenți și demolează în siguranță. Prevenția e întotdeauna mai ieftină decât o intervenție de urgență sau un proces în instanță.